Noutati

20 de ani de la emiterea primului card bancar in valuta

Luna august din 2015 marcheaza implinierea a 20 de ani de la emiterea primului card bancar pe piata romaneasca. In 7 august 1995, reprezentantii BRCE (Banca Romana de Comert Exterior) anuntau intr-o conferinta de presa punerea in circulatie a primului card bancar emis de o banca din Romania. Produsul era un Visa Business si era emis in USD.
„Cartea de plata se adreseaza persoanelor juridice romane – firme, institutii, organizatii – si este utilizabila de catre personalul acestor institutii care se deplaseaza frecvent in strainatate”, a declarat cu acea ocazie Ioan Greu, directorul de marketing si dezvoltare al BRCE.

Razvan Temesan, presedintele de atunci al BRCE, considera ca functionarii din structurile guvernamentale, care se deplaseaza frecvent in strainatate, vor fi primii beneficiari ai cardurilor, pe care le vor folosi in exterior pentru efectuarea de plati. “Aceasta modalitate de decontare este o chestie de standing, iar prin acest lucru se vede cum ne privesc strainii”, declara in presa vremii Temesan.

Pentru a putea obtine cardul BRCE VISA Business, persoanele juridice trebuiau sa dispuna de resurse valutare, sa aiba o situatie financiara solida si stabila si sa aiba cont curent in valuta deschis la una din sucursalele Bancorex.
„Banca va solicita, pentru fiecare carte de plata emisa, constituirea unui depozit bancar de minim 5.000 USD. Dobanda la acest depozit va fi cea utilizata de BRCE pentru contul curent in valuta” a mai precizat Greu.
Pentru cardurile emise, Bancorex percepea o taxa de emitere de 10 USD, o taxa anuala de 30 USD per card, precum si un comision de 1%, aplicat la valoarea fiecarei tranzactii.

Obiectivul declarat al bancii era emiterea a 500-1000 de carduri pana la sfarsitul anului 1995 si trecerea la emiterea si a cardurilor de debit, pentru persoane fizice. BRCE avea sa lanseze un Visa Classic pentru populatie, in decembrie acelasi an, insa tot in USD – clientii putand beneficia de un card numai in masura in care aveau in cont 1.000 USD.
Foarte interesant este si ce asteptari, pe termen lung, aveau reprezentantii bancii din acel moment.
„Prin emiterea cartilor de plata in moneda nationala, se spera ca, in cinci ani, cea mai mare parte a populatiei sa foloseasca acest sistem pentru platile curente, care va inlocui platile prin numerar si prin cec”, aprecia Greu.

Primele discutii dintre Visa Inc. si bancile locale s-au purtat inca din 1991. Doi ani mai târziu, primele banci din Romania – inclusiv BRCE – aveau sa sa afilieze la Visa Inc. si sa devina membri cu drepturi depline ai schemei de internationale de plata. In martie 1994, noii membri din Romania ai Visa Inc. (BRCE, BCR, BRD, Banca Agricola si Banca „Ion Tiriac”) infiintau RomCard, centru de autorizare si decontare a tranzactiilor cu carduri – o investitie de 40.000 USD si 10 mil lei din partea fiecarei banci. Aceasta a permis inceperea activitatii de acceptare a cardurilor internationale, anuntata oficial de Bancorex din ianuarie 1995, ceea ce inseamna ca banca trecea – din acel moment – la formarea unei retele proprii de comercianti.

Procesul investitional de dezvoltare al acestui business – tehnologie, echipamente, terminale, aplicatii, personal, etc. – asumat integral de catre banci – a fost unul permanent si extrem de consistent. Inca de la momentul lansarii primului card, BRCE preciza ca pentru introducerea acestor produse, costurile s-au ridicat la 300.000 USD. Pana la momentul falimentului Bancorex in 1999, chiar daca nu s-a trecut de la terminalele zipzap la terminale POS, banca a reusit performanta de a procesa pe card volume de 100 mil. USD.
Castigatorii introducerii cardurilor
Dupa 20 de ani de la emiterea primelor carduri, cine a avut cel mai mult de câștigat de pe urma introducerii acestor instrumente de plata?
Castigatorii introducerii cardurilor
Dupa 20 de ani de la emiterea primelor carduri, cine a avut cel mai mult de câștigat de pe urma introducerii acestor instrumente de plata?
bancile – pentru ca prin card au atras clientela care a permis ulterior dezvoltarea pietei de retail 19 (26%)
26% Complete
comercianții – pentru ca și-au maximizat vanzarile in urma acceptarii la plata a cardurilor 12 (16%)
16% Complete
populația – pentru ca prin card a avut acces la un cont bancar, overdraft la salariu și linie de credit, facilitati de plata în rate, inclusiv în mediul online 42 (58%)
58% Complete
Proiect sustinut de